Această perioadă este foarte importantă în tratarea copiilor; Se formează dantura definitivă, oasele maxilare cresc activ, ating poziția și mărimea lor definitivă. Abaterile pot fi tatate atât cu ajutorul dispozitivelor detașabile, cât și cu a celor fixe. Cu dispozitivele detașabile putem direcționa, în primul rând, creșterea oaselor maxilare. Acestea sunt așa-numitele tratamente funcționale, care au un impact pe ambele maxilare; se mai numesc și tratamente de ortopedie maxilară. Dacă neglijăm acestea, atunci unele abateri pot fi corectate mai târziu numai prin metode chirurgicale. Putem regla masticația corespunzătoare și preveni denaturările nefavorabile ale maxilarelor. Apoi urmează a doua fază a tratamentului, când prin aplicarea dispozitivelor fixe, asigurăm închiderea perfectă a danturii. În multe cazuri, numai cu această abordare în două etape putem asigura armonia feței dorite. Anii adolescenței sunt, de asemenea, foarte importanți în ceea ce privește eficacitatea tratamentului, dar și în dezvoltarea personalității. Încrederea de sine este de importanță majoră la aceștia și poate fi stimulată semnificativ de aceste tratamente, deoarece cu o dantură sănătoasă aceștia pot evita să fie agresați sau ca alții să-și bată joc de ei. În plus, o aliniere necorăspunzătoare a danturii nu doar că nu este estetică, dar și afectează curățarea corespunzătoare a dinților. Știm foarte bine că, acumularea plăcii bacteriene poate afecta smalțul dinților, dar anomaliile de acest gen cauzează de multe ori și apariția bolilor parodontale sau gingivita.