Înghiţire cu limba scoasă

Terapia logopedică a înghiţirii cu limba scoasă la Szeged

Este un fenomen cunoscut faptul că, deseori copilul în dezvoltare nu începe a vorbi clar, înlocuieşte unele sunete cu altele, ori în timpul formării acestora, îşi scoate limba. Acest fenomen este de fapt vorbirea cu limba scoasă. Acesta poate afecta mai multe sunete şi formarea acestora (ex.: “S”, “Z”, “Ş”, “J”, “Ţ”, “CE”, “CI”, “GE” şi “GI”)

Formarea distorsionată sau tulburarea de pronunţie a sunetelor se numeşte pelticism (stigmatism interdental). În primii ani (3-5 ani) ai formării vorbirii fluente şi perioadei utilizării de rutină, fenomenul poate fi considerat unul fiziologic (pelticism fiziologic). Necesitatea de a îmbunătăţi tulburarea pronunţiei, cu ajutorul terapiei logopedice, apare atunci dacă la vârsta de 5 ani numărul sunetelor formate greşit de către copil încă depăşeşte numărul 10.

Se întâmplă ca pelticismul să se îmbine cu alte fenomene tulburătoare în timpul dezvoltării, atunci este indicată vizitarea unui logoped al copilului mai mic de 5 ani. Merită să fim atenţi la următoarele aspecte:

• abateri legate de sarcină sau cursul sarcinii
• boli, tulburări de dezvoltare, întâlnite deja în familie
• dezvoltare de vorbire întârziată sau împiedicată, deja întâlnită în familie, dislexie (disgrafie, discalculie – îngreunarea cititului, scrisului, calculării la vârsta şcolară), tulburări de vorbire continuă (pălăvrăgeală, bâlbâială), stângăcie
• simptome de tulburare întârziate sau imature, prezente în dezvoltarea de mişcare ale copilului
• îmbolnăviri frecvente ale căilor respiratorii superioare
• îmbolnăviri alergice
• “ciudăţenii” ale comportamentului social şi comunicării
• începerea vorbirii fluente înapoiate (în jurul vârstei de 3 ani, sau şi mai târziu)
• limbaj “de copil”, folosire îndelungată a propriilor cuvinte create
• tulburări presupuse ale atenţiei la vorbire, orientării spre vorbire, percepţiei de vorbire, înţelegerii vorbirii
• vorbire neregulată (împiedicată)
• folosirea ambelor mâini pe timp îndelungat (dominare neformată încă la vârsta de 5 ani)
• stângăcie
• coordonarea mişcării, echilibru, orientare în spaţiu, atenţie, activitate, nereguli şi diferenţe ale ritmului circadian

Înghiţire cu limba scoasă

În spatele articulării incorecte de multe ori stă deja amintită caracteristică de înghiţire, cea cu limba scoasă. Continuitatea acesteia până la schimbarea dinţilor esta privit ca fiind fiziologică, însă după aceasta deja patologică. Faza iniţială, involuntară a procesului de înghiţire se desfăşoară în interiorul spaţiului gurii, iar la cei care apare forma patologică, se desfăşoară în felul următor: dantura nu se închide în momentul înghiţirii, iar limba se mişcă aprope în poziţie orizontală înafară-înapoi (în faţă – în spate), alunecând astfel între dinţii frontali sau laterali, care sunt împinşi la fiecare înghiţire. Din punct de vedere logopedic, acesta tinde spre formarea distorsionată a deja amintitelor sunete “S”, “Z”, “Ş”, “J”, “Ţ”, “CE”, “CI”, “GE” şi “GI”, când însăşi formarea se întâmplă în mod “spectaculos”, între cele două rânduri de dinţi, expunând vârful, precum şi marginea frontală a limbii la vizibilitate. Deseori, aceasta se îmbină cu starea normală sau deschisă şi în cazul respiraţiei de odihnă a buzelor.

În formarea înghiţirii (uneori respiraţiei) defectuoase, următorii factori pot avea un rol important:

• alimentaţia caracteristică sugarilor şi copiilor mici (alimentaţia artificială, folosirea suzetei de mărime necorespunzătoare, ori gaura prea mare făcută pe aceasta)
• în momentul schimbării dinţilor, limba se adaptează la anatomia gurii schimbate (în curs de schimbare), efectuează mişcări de compensare, iar aceasta nu se aliniează în mod spontan cu dinţii rămaşi existenţi
• suptul degetului, folosirea prelungită a suzetei
• infecţii ale căilor respiratorii superioare, datorită cărora limba (astfel şi marginea frontală) ajunge în poziţie mai înaintată (amigdale nazale ori faringite deja prea mari, boli alergice)
• musculatură mai puţin dezvoltată pe tot corpul, tulburări ale tonusului muscular, slăbiciunea generală a coordonării de mişcare

Diagnosticarea, fixarea şi prestarea terapiei necesare sunt făcute de către o echipă de experţi în domeniu, alcătuită din medic ORL, dentist, medic specialist ortodont, logoped. De-a lungul tratamentului, medicul ortodont şi logopedul împlinesc cele mai importante roluri, deoarece atât înghiţirea, cât şi vorbirea pot fi transformate într-o activitate, avându-şi locul potrivit în utilizarea spontană dorită, de-a lungul unui proces de practică-consolidare-automatizare îndelungat.

Deseori este nevoie de influenţarea mecanică a poziţiei dinţilor, respectiv limbii, acesta fiind domeniul medicului specialist ortodont, care decide ce fel de aparatură ar putea ajuta formarea danturii normale, ocluziei (muşcării), poziţia limbii, înghiţirii. “Antrenamentul” musculaturii din zona gurii şi cadrul acesteia, formarea corectă a respiraţiei de odihnă şi în timpul vorbirii, modificarea formării sunetelor de vorbire spre stare normală, revin logopedului specialist. Este de remarcat însă că în favoarea rezultatului reuşit al terapiei, motivaţia copiilor şi părinţilor, exersarea frecventă de acasă a mişcărilor şi exerciţiilor deja însuşite, joacă un rol tot atât de importat precum munca echipei de specialişti.

Toate aceste servicii sunt disponibile şi în Szeged.