Terapia logopedică a înghiţirii cu limba scoasă la Szeged

Este un fenomen cunoscut faptul că, deseori copilul în dezvoltare nu începe a vorbi clar, înlocuieşte unele sunete cu altele, ori în timpul formării acestora, îşi scoate limba. Acest fenomen este de fapt vorbirea cu limba scoasă. Acesta poate afecta mai multe sunete şi formarea acestora (ex.: “S”, “Z”, “Ş”, “J”, “Ţ”, “CE”, “CI”, “GE” şi “GI”)

Formarea distorsionată sau tulburarea de pronunţie a sunetelor se numeşte pelticism (stigmatism interdental). În primii ani (3-5 ani) ai formării vorbirii fluente şi perioadei utilizării de rutină, fenomenul poate fi considerat unul fiziologic (pelticism fiziologic). Necesitatea de a îmbunătăţi tulburarea pronunţiei, cu ajutorul terapiei logopedice, apare atunci dacă la vârsta de 5 ani numărul sunetelor formate greşit de către copil încă depăşeşte numărul 10.

Se întâmplă ca pelticismul să se îmbine cu alte fenomene tulburătoare în timpul dezvoltării, atunci este indicată vizitarea unui logoped al copilului mai mic de 5 ani. Merită să fim atenţi la următoarele aspecte:

  • abateri legate de sarcină sau cursul sarcinii
  • boli, tulburări de dezvoltare, întâlnite deja în familie
  • dezvoltare de vorbire întârziată sau împiedicată, deja întâlnită în familie, dislexie (disgrafie, discalculie – îngreunarea cititului, scrisului, calculării la vârsta şcolară), tulburări de vorbire continuă (pălăvrăgeală, bâlbâială), stângăcie
  • simptome de tulburare întârziate sau imature, prezente în dezvoltarea de mişcare ale copilului
  • îmbolnăviri frecvente ale căilor respiratorii superioare
  • îmbolnăviri alergice
  • “ciudăţenii” ale comportamentului social şi comunicării
  • începerea vorbirii fluente înapoiate (în jurul vârstei de 3 ani, sau şi mai târziu)
  • limbaj “de copil”, folosire îndelungată a propriilor cuvinte create
  • tulburări presupuse ale atenţiei la vorbire, orientării spre vorbire, percepţiei de vorbire, înţelegerii vorbirii
  • vorbire neregulată (împiedicată)
  • folosirea ambelor mâini pe timp îndelungat (dominare neformată încă la vârsta de 5 ani)
  • stângăcie
  • coordonarea mişcării, echilibru, orientare în spaţiu, atenţie, activitate, nereguli şi diferenţe ale ritmului circadian

Înghiţire cu limba scoasă

În spatele articulării incorecte de multe ori stă deja amintită caracteristică de înghiţire, cea cu limba scoasă. Continuitatea acesteia până la schimbarea dinţilor esta privit ca fiind fiziologică, însă după aceasta deja patologică. Faza iniţială, involuntară a procesului de înghiţire se desfăşoară în interiorul spaţiului gurii, iar la cei care apare forma patologică, se desfăşoară în felul următor: dantura nu se închide în momentul înghiţirii, iar limba se mişcă aprope în poziţie orizontală înafară-înapoi (în faţă – în spate), alunecând astfel între dinţii frontali sau laterali, care sunt împinşi la fiecare înghiţire. Din punct de vedere logopedic, acesta tinde spre formarea distorsionată a deja amintitelor sunete “S”, “Z”, “Ş”, “J”, “Ţ”, “CE”, “CI”, “GE” şi “GI”, când însăşi formarea se întâmplă în mod “spectaculos”, între cele două rânduri de dinţi, expunând vârful, precum şi marginea frontală a limbii la vizibilitate. Deseori, aceasta se îmbină cu starea normală sau deschisă şi în cazul respiraţiei de odihnă a buzelor.

În formarea înghiţirii (uneori respiraţiei) defectuoase, următorii factori pot avea un rol important:

  • alimentaţia caracteristică sugarilor şi copiilor mici (alimentaţia artificială, folosirea suzetei de mărime necorespunzătoare, ori gaura prea mare făcută pe aceasta)
  • în momentul schimbării dinţilor, limba se adaptează la anatomia gurii schimbate (în curs de schimbare), efectuează mişcări de compensare, iar aceasta nu se aliniează în mod spontan cu dinţii rămaşi existenţi
  • suptul degetului, folosirea prelungită a suzetei
  • infecţii ale căilor respiratorii superioare, datorită cărora limba (astfel şi marginea frontală) ajunge în poziţie mai înaintată (amigdale nazale ori faringite deja prea mari, boli alergice)
  • musculatură mai puţin dezvoltată pe tot corpul, tulburări ale tonusului muscular, slăbiciunea generală a coordonării de mişcare

Diagnosticarea, fixarea şi prestarea terapiei necesare sunt făcute de către o echipă de experţi în domeniu, alcătuită din medic ORL, dentist, medic specialist ortodont, logoped. De-a lungul tratamentului, medicul ortodont şi logopedul împlinesc cele mai importante roluri, deoarece atât înghiţirea, cât şi vorbirea pot fi transformate într-o activitate, avându-şi locul potrivit în utilizarea spontană dorită, de-a lungul unui proces de practică-consolidare-automatizare îndelungat.

Deseori este nevoie de influenţarea mecanică a poziţiei dinţilor, respectiv limbii, acesta fiind domeniul medicului specialist ortodont, care decide ce fel de aparatură ar putea ajuta formarea danturii normale, ocluziei (muşcării), poziţia limbii, înghiţirii. “Antrenamentul” musculaturii din zona gurii şi cadrul acesteia, formarea corectă a respiraţiei de odihnă şi în timpul vorbirii, modificarea formării sunetelor de vorbire spre stare normală, revin logopedului specialist. Este de remarcat însă că în favoarea rezultatului reuşit al terapiei, motivaţia copiilor şi părinţilor, exersarea frecventă de acasă a mişcărilor şi exerciţiilor deja însuşite, joacă un rol tot atât de importat precum munca echipei de specialişti.

Toate aceste servicii sunt disponibile şi în Szeged.

Gyakran ismétlődő kérdések

  • Tudok majd fogszabályzóval rendesen beszélni?

    A külső készülékek egyáltalán nem zavarják a hangképzést. A belső fogszabályozót az elején meg kell szokni, azonban egy idő után a nyelv hozzászokik, hogy a szájban van egy „idegen test”. Ha megszoktuk a fogszabályozót a beszéd sem okoz semmiféle problémát.

  • Jár-e rossz érzéssel a fogszabályzó készülék viselése?

    A fogszabályozó készüléket a felhelyezést követően meg kell szokni, hiszen a fogakra felragasztott tappancsok mindenképpen változást jelentenek. Az első időben érzékenyek lehetnek a fogak, előfordulhat az íny, a nyelv és az ajkak irritációja. Az átmeneti panaszokat különböző módszerekkel tudjuk enyhíteni, például a fogszabályozó problémás részeire felhelyezendő viasszal, vagy végső esetben enyhe fájdalomcsillapító tablettákkal. A készüléket a páciensek általában pár nap alatt megszokják és a későbbiekben nem okoz nekik problémát.

  • Feltétlenül szükséges a fogszabályozó kezelés, ha fogszabályzó szakorvos szerint szükségem van rá?

    Természetesen nem kötelező a fogszabályozás, azonban fontos tudni, hogy ez a döntés fogak egészségére, valamint az életminőségre is kihat. A kezelés elutasításával nem oldódik meg a probléma, sőt sokszor rosszabbodik a páciens állapota. A rendezetlen fogsor végső soron a fogak elvesztéséhez és az önbizalom csökkenéséhez vezethet. Szerencsére azonban a fogszabályozás bármely életkorban elkezdhető!

Hasznos információk

  • Anomalii frecvente

    Anomalii dentare

    • Congestie
    • Ocluzie deschisă (incisivii nu se ating în momentul ocluziei)
    • Ocluzie adâncă (incisivii superiori acoperă sau ascund incisivii inferiori în momentul ocluziei)
    • Ocluzie încrucişată (de exemplu, dinţii superiori ajung nu în faţa, ci în spatele dinţilor inferiori în timpul ocluziei)
    • Dinţi în afara sau interiorul arcadei dentare
    • Înclinare excesivă în afară sau în interior a dinţilor
    • Dinţi reziduali datorate erupţiei dentare
    • Dinţi supranumerari
    • Lipsa mugurilor dentari

    Anomalii mandibulare

    • Mandibulă subdezvoltată sau prea mare
    • Maxilar superior subdezvoltat sau mare
    • Combinaţia acestora, sau disproporţie între dimensiunea, mărimea, poziţia celor doi maxilari
    • Ocluzie deschisă
    • Ocluzie adâncă
    • Asimetrie
    • Labioschizis şi palatoschizis

    Diferenţe comune, întâlnite la vârsta maturităţii

    • dinţi prea mari sau prăbuşiţi, din cauza edentaţiilor, care împiedică pregătirea protezelor
    • dinţi strămutaţi, cauzaţi de boli paradontale, formarea lacunelor, creând probleme estetice şi funcţionale
    • tratamente chirurgical-ortodontice, datorate deformărilor de mandibulă
    • disfuncţii ale articulaţiei temporomandibulare (dureri, gnatosonie)
    • intervenţii estetice

    Care sunt cauzele anomaliilor dentare?

    1. Cauze genetice

    • Dimensiunea şi forma dinţilor noştri sunt determinate genetic. Însă dimensiunile maxilarului sunt codificate de alte gene. Astfel se întâmplă ca lângă dinţi prea mari să moştenim maxilari mici, iar lângă dinţi prea mici maxilari mari, care vor rezulta în congestie sau chiar formarea lacunelor.
    • Multe diferenţe se pot moşteni şi de la sine, ca de exemplu maxilarul frontal, supradezvoltat – un bun exemplu fiind familia Habsburgă. Aglomerare familială poate fi observată de multe ori în cazul deficiţilor de germeni, dinţi supranumerari sau chiar fisuri (ale buzelor, al cerului gurii).

    2. Pericole externe

    • Obiceiuri proaste, tulburări funcţionale
    • Suptul degetelor (copilul îşi împinge în afară incisivii cu degetul, asemănător unei aparaturi ortodontice)
    • Îngiţitul cu ajutorul limbii (limba rămâne înţepenită între cele două rânduri de dinte, în timpul înghiţitului)
    • Înghiţire cu suprimarea buzelor (în timpul înghiţirii buza de jos rămâne înţepenită în spatele incisivilor de sus, astfel incisivii de sus se înclină în faţă, iar cei de jos în spate)
    • Roaderea unghiilor sau al creionului
    • Scrâşnirea dinţilor (bruxism) (apare mai degrabă seara, deseori din cauza stresului)
    • Tulburări de alimentaţie (bebeluşul nu suge, copilul nu mestecă destul)
    • Respiraţie nazală blocată (Dacă copilul e bolnav timp de multă vreme, nu respiră prin nas, ci prin gură. Astfel buzele îi sunt mereu deschise, musculatura buzelor nu-i sprijină dinţii, de aceea incisivii de sus se înclină înafară.)
    • Erupţia prematură a dinţilor (scoaterea dinţilor de lapte cu mai mult de un an înainte schimbării acestora). Scoaterea prematură a dinţilor de lapte cauzează foarte multe anomalii, deoarece dinţii învecinaţi tind spre zone unde lipsesc dinţi, iar astfel dintelui de desubt gata să iasă, nu-i rămâne destul loc. Aşa că va sta înafara sau înăuntrul danturii, în caz nefericit nici nu poate ieşi, împiedicându-se în măduva osoasă. Şi ocluzia se poate scufunda, rezultând în ocluzie adâncă. Pentru a preveni acest lucru, în parte păstrarea dintelui este preferată, pe de altă parte dacă acesta neapărat trebuie scos, atunci de obicei recomandăm proteza. Aceasta poate fi mobilă sau fixată, aparatură de dimensiune mică, ce nu-i deranjează pe copii.
    • Traumă (în urma unui accident al dintelui de lapte, dintele de desubt ori nu iese deloc la suprafaţă, ori iese, dar în situaţii anormale).