Chirurgie orală, implantare

Anomalii dentare

• Congestie
• Ocluzie deschisă (incisivii nu se ating în momentul ocluziei)
• Ocluzie adâncă (incisivii superiori acoperă sau ascund incisivii inferiori în momentul ocluziei)
• Ocluzie încrucişată (de exemplu, dinţii superiori ajung nu în faţa, ci în spatele dinţilor inferiori în timpul ocluziei)
• Dinţi în afara sau interiorul arcadei dentare
• Înclinare excesivă în afară sau în interior a dinţilor
• Dinţi reziduali datorate erupţiei dentare
• Dinţi supranumerari
• Lipsa mugurilor dentari

Anomalii mandibulare

• Mandibulă subdezvoltată sau prea mare
• Maxilar superior subdezvoltat sau mare
• Combinaţia acestora, sau disproporţie între dimensiunea, mărimea, poziţia celor doi maxilari
• Ocluzie deschisă
• Ocluzie adâncă
• Asimetrie
• Labioschizis şi palatoschizis

Diferenţe comune, întâlnite la vârsta maturităţii

• dinţi prea mari sau prăbuşiţi, din cauza edentaţiilor, care împiedică pregătirea protezelor
• dinţi strămutaţi, cauzaţi de boli paradontale, formarea lacunelor, creând probleme estetice şi funcţionale
• tratamente chirurgical-ortodontice, datorate deformărilor de mandibulă
• disfuncţii ale articulaţiei temporomandibulare (dureri, gnatosonie)
• intervenţii estetice

Care sunt cauzele anomaliilor dentare?

1. Cauze genetice

• Dimensiunea şi forma dinţilor noştri sunt determinate genetic. Însă dimensiunile maxilarului sunt codificate de alte gene. Astfel se întâmplă ca lângă dinţi prea mari să moştenim maxilari mici, iar lângă dinţi prea mici maxilari mari, care vor rezulta în congestie sau chiar formarea lacunelor.
• Multe diferenţe se pot moşteni şi de la sine, ca de exemplu maxilarul frontal, supradezvoltat – un bun exemplu fiind familia Habsburgă. Aglomerare familială poate fi observată de multe ori în cazul deficiţilor de germeni, dinţi supranumerari sau chiar fisuri (ale buzelor, al cerului gurii).

2. Pericole externe

• Obiceiuri proaste, tulburări funcţionale
• Suptul degetelor (copilul îşi împinge în afară incisivii cu degetul, asemănător unei aparaturi ortodontice)
• Îngiţitul cu ajutorul limbii (limba rămâne înţepenită între cele două rânduri de dinte, în timpul înghiţitului)
• Înghiţire cu suprimarea buzelor (în timpul înghiţirii buza de jos rămâne înţepenită în spatele incisivilor de sus, astfel incisivii de sus se înclină în faţă, iar cei de jos în spate)
• Roaderea unghiilor sau al creionului
• Scrâşnirea dinţilor (bruxism) (apare mai degrabă seara, deseori din cauza stresului)
• Tulburări de alimentaţie (bebeluşul nu suge, copilul nu mestecă destul)
• Respiraţie nazală blocată (Dacă copilul e bolnav timp de multă vreme, nu respiră prin nas, ci prin gură. Astfel buzele îi sunt mereu deschise, musculatura buzelor nu-i sprijină dinţii, de aceea incisivii de sus se înclină înafară.)
• Erupţia prematură a dinţilor (scoaterea dinţilor de lapte cu mai mult de un an înainte schimbării acestora). Scoaterea prematură a dinţilor de lapte cauzează foarte multe anomalii, deoarece dinţii învecinaţi tind spre zone unde lipsesc dinţi, iar astfel dintelui de desubt gata să iasă, nu-i rămâne destul loc. Aşa că va sta înafara sau înăuntrul danturii, în caz nefericit nici nu poate ieşi, împiedicându-se în măduva osoasă. Şi ocluzia se poate scufunda, rezultând în ocluzie adâncă. Pentru a preveni acest lucru, în parte păstrarea dintelui este preferată, pe de altă parte dacă acesta neapărat trebuie scos, atunci de obicei recomandăm proteza. Aceasta poate fi mobilă sau fixată, aparatură de dimensiune mică, ce nu-i deranjează pe copii.
• Traumă (în urma unui accident al dintelui de lapte, dintele de desubt ori nu iese deloc la suprafaţă, ori iese, dar în situaţii anormale).

Az egyes fogszabályozóknál használt drótban olyan nikkel-titánium található, melyet a NASA fejlesztett ki, és speciális alakmegőrző tulajdonsággal rendelkezik, mely testhő vagy nyomás hatására aktivizálódik.

2500 évvel ezelőtt a Maja civilizációnak komoly ismeretei voltak a fogakról. Fogaikat ugyanis előszeretettel díszítették ékszerekkel, melyhez kezdetleges fúrót használtak. Sőt, fogaikat sokszor speciális alakúra faragták, hogy minél érdekesebb legyen… A kutatók szerint a maják nagyon jól ismerhették a fogakat, hiszen képesek voltak úgy faragni azokat, és úgy beilleszteni az ékszert, hogy felépítésükben nem esett kár.

Már az ókorban is voltak kísérletek a fogak közötti rések megszűntetésére és a tökéletes mosoly kialakítására. Ásatások során fedezték fel, hogy az egyiptomiak a fogakat egy vékony, állati belekből készített zsineggel húzták össze, így próbálták megszűntetni a köztes hézagokat. Hiába, egy a szép mosoly már akkor nagy jelentőséggel bírt.